Pe 29 mai, in Parcul Tineretului, va avea loc cea de-a III-a editie a Crosului Padurii, organizat de ViitorPlus si Asociatia Bucharest Running Club. Acesta reprezinta primul antrenament de pregatire a celei de-a IV-a editii a Raiffeisen Bucharest International Marathon, ce va avea loc pe 9 octombrie 2011. Este al III-lea an consecutiv in care Raiffeisen Bucharest International Marathon se asociaza si cu o cauza ecologica prin parteneriatul cu ViitorPlus si programul "Adopta un copac!". Si cum Maratonul Bucurestiului include cel putin 3 antrenamente de pregatire, s-a hotarat organizarea primului dintre acestea cu ocazia Zilei Internationale a Mediului cu tema "Crosul Padurii".
Obiectivul principal al Crosului Padurii este de a creste gradul de constientizare a populatiei cu privire la problemele padurilor din Romania si strangerea de fonduri pentru impadurirea terenurilor agricole degradate prin "Adopta un copac!" - un proiect ViitorPlus.
Anul acesta Crosul Padurii va avea 3 curse:
1. Cursa 10 Km (3 ture de parc). Traseul: plecare de la intrarea in Parcul Tineretului,dinspre Liceul Sincai - aleea principala pana la lac - se coboara spre lac prin dreapta - se inconjoara lacul de 3 ori si se intra pe aleea bretea din dreapta podului inapoi spre aleea principala - finish la punctul de start de la intrarea in parc, de unde s-a dat startul.
2. Cursa 3 km.
3. Cursa Copiilor 1 km. Traseul: Startul este la intrarea Parcul Tineretului,dinspre Liceul Sincai - aleea principala pana la podul de peste lac - intoarcere pana la intrarea in Parc pentru finish.
ALTE DETALII despre eveniment puteti obtine de pe site-ul organizatorilor, www.viitorplus.ro. |